3 motive pentru a lupta cu depresia
Depresia este una dintre cele mai raspandite probleme psihice, iar riscurile ei nenumarate. Între izolare, suferinta sau lipsa de speranta, iata motivele pentru care te poti bucura mai mult de viata.
Cea mai raspandita problema psihologica actuala, si din pacate rareori adresata (la timp), este depresia. Întretinuta de stres, oboseala si anxietate, depresia ajunge o conditie constanta, invalidanta de cele mai multe ori.
În alte situatii, o acceptam cu convingerea ca nu este o problema reala, ca o putem controla si o putem „duce pe picioare”.
Pana la un punct, din care totul in jurul nostru se prabuseste precum un castel din carti de joc. Depresia nu este o problema trecatoare, nici nesemnificativa.
Și este traita dificil, in special de cei care o neaga, care o ascund sau ii dau o alta fatada pentru cei din jur.
Depresia mascata izoleaza o persoana de primul pas in obtinerea ajutorului de care are nevoie: sprijinul celor din jur. Iar in centrul acestei suferinte, exista puternic inradacinata credinta ca nu ai de ce sa ceri ajutorul, intrucat nu poti/nu meriti sa fii ajutat.
Gandurile suicidale nu sunt straine multora dintre noi. În timp ce o parte dintre noi, depasesc aceste idei, cu constientizarea faptului ca viata este un dar si dorinta de a supravietui, de a trai, de a gasi sens.
Altii nu gasesc motivele suficient de puternice pentru a continua. Iar statistica este ingrijoratoare. Centrele de control si preventie internationale clasifica suicidul ca a treia cauza a mortalitatii la tinerii cu varste intre 15 si 24 de ani.
Iar in cazul acestor tineri, numarul tentativelor este unul coplesitor. Este si firesc sa ne punem intrebari legate de motivele care determina o persoana atat de tanara sa se simta coplesita de viata.
Exista multe motive pentru care viata pare lipsita de sens, precum incapacitatea de a te adapta unei societati care pune accent pe productivitate, pe performanta, sau imposibilitatea de a atinge asteptarile personale sau ale parintilor de a avea succes.
Alteori este suficient sentimentul de deconectare de la societate sau familie, sau experimentarea unei etape fataliste in care ne lipseste sentimentul apartenentei si traim senzatia ca nu suntem vizibili celor din jur.
Viata nu este statica
O putem percepe precum valurile marii, iar fiecare val aduce noi experiente, fiecare este diferit. Da, uneori sunt valuri puternice cu care trebuie sa ne luptam, alteori ne ridica pe culmi.
Indiferent de ceea ce simtim, nimic nu dureaza la nesfarsit. Sunt etape, experiente, momente de viata.
Viata ramane un dar. Ai ocazia de a experimenta o realitate, situatii, oameni din jur, dar mai ales pe tine insati.
Descopera-te, ai incredere in tine, ai curaj pentru ca vei depasi momentele dificile, si devino acel reper pe care il cauti in jur.
Cine stie, poate astfel vei deveni sprijin pentru altii care se confrunta cu probleme asemanatoare. Nu uita ca nu esti singur niciodata.
Esti important
Viata, ne place sau nu, nu ne apartine doar noua ci si celor din jurul nostru. Este important sa avem grija de noi intrucat contam si pentru altii. Chiar si atunci cand avem impresia ca nu este asa.
Fiecare zi din viata (dincolo de discursurile motivationale ieftine) este o experienta unica pe care nu trebuie sa o ratam.
Oricat de greu ar fi, fiecare dintre noi are un supravietuitor. Trebuie sa ii permitem sa intre in functiune, sa ne ajute si sa ne sprijine sa nu ne lasam coplesiti.
Traume si rani avem cu totii. Dar chiar si in cele mai dificile momente putem gasi pe cineva care sa ne fie alaturi. Trebuie doar sa ii permitem asta.
Sa constientizam ca suntem valorosi si ca a cere ajutor este firesc si natural pentru toti oamenii.De aceea traim in comunitati, de aceea socializam, avem prieteni, cunostinte, familie.
Iar cand lupta devine prea grea, avem specialisti care ne pot fi alaturi si ne pot invata sa luptam pentru noi insine.
Esti puternic
Atunci cand traversezi dificultati, cand ai probleme cu care te confrunti si carora le cauti rezolvarea, constientizezi cat de puternic esti.
Uita de comparatiile cu cei din jurul tau, lasa deoparte credinta ca altora le este mult mai usor. Fiecare isi traieste propriile greutati, fiecare are modul propriu de a le depasi sau de a le face fata.
Nu exista o viata simpla, monotona, lipsita de conflicte interioare sau externe. Imaginea pe care ti-o formezi despre altii, nu este bazata pe experienta reala a persoanei respective ci pe o distorsionare din partea ta, celui care alege sa creada ca altora le este mai simplu.
Lucrurile care pe tine te coplesesc nu te fac o persoana slaba ci te ajuta sa intelegi cine esti cu adevarat si sa de formezi, sa te dezvolti.
În fiecare zi poti descoperi lucruri noi despre tine, iar tu cel de acum, raportat la tine peste 5 ani, puteti fi persoane diferite.
Descopera-te cu credinta ca esti valoros si ca poti invata sa te apreciezi pentru tot ceea ce reprezinti si toate luptele pe care le duci.
Fiinta umana este capabila de rezilienta, iar forta interioara deseori este o surpriza pentru posesorul ei. Merita descoperite toate aceste resurse interioare, nu le bloca.
SURSA – http://www.psychologies.ro